Treceți la conținutul principal

Urme de nisip pe gleznă


iulie-august

Se știau de numai câteva luni dar își doreau să se devoreze unul pe celălalt până în punctul în care ar fi devenit o singură ființă. Mereu când se întâlneau, puținele ore pe care le petreceau împreună ar fi vrut să dureze o veșnicie. Timpul nu a fost niciodată de partea lor până acum, când în loc de ore aveau parte de zile.

Primele semne ale dimineții au fost strigătele îndepărtate ale unor copii (poate de pe plajă) și soarele care a năvălit în cameră ca o avalanșă. Totolina a deschis ochii încet. Nikolai sforăia ușor, cu minuscule borboane de transpirație pe frunte. Nu era nicio adiere de vânt. În cameră domnea o căldură apăsătoare care parcă sugea tot aerul din atmosferă. Totolina a căutat-o din priviri pe Tatiana, și a înțeles repede că era plecată. În secunda următoare, sunetul strident al unui claxon de mașină l-a trezit pe Nikolai.

- De ce ai dat drumul la calorifer? Ți-e frig?
Totolina a izbucnit în râs.
- Măi hipopotamule, tu nu știai să așa e vara? La tine în oraș nu e vară?
Buzele s-au arcuit într-un sărut.
- Suntem singuri.
- Asta înseamnă că nu mergem la plajă?
- Poate mai târziu...

Liniștea din cameră e dezordonată de o cheie care se învârte ușor în yală. Tatiana pășește în hol cu o pungă de cumpărături în brațe.
- A, v-ați trezit! 'Neața! Am luat cafea!

Următoarea oră au petrecut-o împreună. Au plecat toți trei spre plajă și Tatiana i-a condus până într-un loc nu foarte departe de terasa la care se angajase să lucreze pe timpul verii. Apoi Nikolai și Totolina au rămas singuri. Nimic altceva nu mai conta. Tălpile li se îngropau în nisipul umed de la mal iar valurile le aduceau în dar scoici pictate cu un albastru intens.

- Aș vrea să te fac mic de tot și să te port cu mine mereu. Aș putea să te țin în buzunar.
- Și dacă mă pierzi?
- Nu te pierd. Că îți fac și o căsuță mică să pot să vin la tine oricând vreau.
Toată iubirea lumii se odihnea în ochii lor. Au făcut baie în mare și s-au îngropat în nisip. Digul a devenit acel loc special de unde priveau depărtarea și lăsau soarele să le coloreze pielea. Seara îi găsea îmbrățișați și cu urme de nisip pe glezne.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

CELE MAI CITITE FRAGMENTE

Ultima zi din viața lui Nikolai Alexeevik Pațaikin

Ce faci când eşti sec, atunci când eşti doar un perete de care nu se poate agăţa nimic şi sufletul oricât de mult l-ai strivi, nu se lipeşte... (?)  când nu ajută nimic; când simţi cum ţi se prelinge toată carnea sufletului pe podea.. Impasibil. Indiferent dacă cei care îşi fac drum pe acolo te calcă sau te ocolesc.. Eşti instabil emoţional şi aproape că explodezi, dar nu ai peste cine să te reverşi. Râzi isteric la o glumiţă care pe toţi ceilalţi îi amuză (în cel mai bun caz). Caşti gura cât poţi de mult şi te chinui – la fel de isteric – să fii spiritual. Esti singur. Îţi este frică să priveşti în urmă. Acolo, după umăr sunt numai decese. Iubiri moarte, cu ochi migdalaţi, cu mărimi diferite de coapse şi clavicule care au fiecare gustul lor special, inconfundabil. Tot soiul de amintiri care te răvăşesc până la absurditate. Atât de multe mirosuri şi infinit mai multe senzaţii din locurile unde eraţi convinşi că numai voi aţi făcut dragoste. Tot în spatele umărului,
4 comentarii
Citiți mai multe

Totolina și Hipopotamul portocaliu

După o vreme începi să te obişnuieşti cu tine, și parcă nu te mai doare la fel de mult. Spectacolul s-a terminat. Felinarele sunt atârnate acum peste reclame, peste stâlpi din beton şi peste tine. Pentru prima oară, în jurul lor nu mai sunt globuri de musculiţe care să îţi amestece privirea şi nu mai sunt nici fluturi de noapte care să danseze tribal. Lumină albicioasă; atât de apatică încât transformă strada într-un culoar de spital. O maşină scârţâie pe zăpadă şi din depărtare pare a fi un scaun cu rotile. Paţaikin păşeşte uşor pe bordura trotuarului şi deşi înfrigurat teribil nu vrea să ajungă acasă. Îl deprimă. Pereţii lui sunt plini de găuri de la şuruburile care înainte susţineau rafturi. Pereţii lui sunt palizi. (Rafturile au fost cumpărate împreună dar când ea a plecat, au rămas doar urmele. Galbenul şters a fost tot ideea ei; spunea că “oferă spaţiu şi nu e nici alb ca la toată lumea”!). În casă mai e un calorifer care nu dă căldură, dar pe care stau mereu t
2 comentarii
Citiți mai multe

Iubire duminică dimineața

octombrie-noiembrie Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot. În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fă
5 comentarii
Citiți mai multe