Treceți la conținutul principal

Postări

CEL MAI NOU FRAGMENT

Iubire duminică dimineața

octombrie-noiembrie

Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot.

În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fără n…
Postări recente

Rochița de noapte

octombrie-noiembrie

Câteva zile mai târziu, doamna T se simţea mai bine. Când Paţaikin a trebuit să urce iar pe scenă, Totolina i-a zâmbit cuminte din foaier.

După ce aplauzele s-au cuminţit, amândoi au traversat oraşul lipiţi ca o păstaie. Paţaikin fuma încet, iar Totolina era îngropată în haina lui de toamnă.
- Îmi îngheţă creierul!
Nikolai a început să râdă.
- Îţi este aşa frig?
Cel mai alintat copil al universului :
- Da…
Iar Paţaikin a început din nou să râdă.
- Căpcăunule, nu mai râde!
- Păi cum să spui că-ţi îngheaţă creierul?
- Dacă aşa simt!?
- Lasă că te încălzim acasă. (Şi-a strâns-o şi mai tare în braţe.)
S-au grăbit să urce într-un taxi. Pentru prima oară Totolina avea să înnopteze acasă la Nikolai.

(...)
Paţaikin stătea acum ghemuit în cadă; agita duşul în stânga şi-n dreapta. Totolina, învăluită în ceaţa densă formată din tot aburul evadat din apa fierbinte în care se bălăcea Nikolai, se privea în oglindă.
- Mă speli pe spate?
- Meriţi?
- Păi nu merit?
- Nu! …

Când cuvintele nu ajută

septembrie

Sfârșitul verii a venit repede. Nikolai și Totolina, forțați de împrejurări, se obișnuiau greu cu gândul că distanța și obligațiile îi vor ține separați. Săptămânile păreau acum mai lungi și în fiecare zi se adunau grămezi mari de năzuințe. 
Pațaikin lucra la un spectacol nou care avea deja programată prima vizionare în septembrie. Iar Totolina trebuia să organizeze ședințe cu părinții și să pregătească jocuri și exerciții pentru cei mici. Dar amândoi lucrau greoi; sentimente analfabete le invadau trupul și simțirea. În mintea lor se nășteau treptat tot mai multe trucuri prin care ar fi putut să evadeze din cotidian. Însă fără rezultat.

Marţi.

Trebuia să iasă premiera. Se repeta aproape toată ziua.
În timpul ăsta, Totolina îi învăţa pe copii să picteze. Amesteca pentru ei culorile. Iar copiii spuneau că este “o educatoare super” din simplul fapt că ştia să facă magie: dintr-o pată galbenă de culoare şi una albastră, făcea să apară o pată verde.
Copii în cor :
- Uiiiiaaa…

Prin telefon se auzeau buzele ei zâmbind

iulie-august

După două săptămâni, cu trupurile amorțite de iubire, cu pielea fierbinte de la prea mult soare, se despărțeau în gară. Pațaikin era nevoit să se întoarcă. Urma să înceapă filmările pentru un mediu-metraj. Totolina avea să mai întârzie o perioadă la mare fără Nikolai.
- Vezi, poate te pupi prea mult cu actrița aia!
- Cine știe?! Dacă tu stai aici...
- Păi și ce să fac? Să mă întorc odată cu tine doar ca să te aștept de una singură până când termini tu filmările? Măcar aici stau cu Tatiana, și mă întorc exact când termini tu de filmat! Să vezi ce neagră am să mă fac! Sâc!
Nikolai o privea cu iubire și ea zâmbea frumos.
- Bine că ai tu timp să te faci neagră!
- Pentru că sunt mai deșteaptă decât tine! De-asta!
- Da? Ia spune-mi, se citește invidia în ochii mei?
- Lasă prostiile și sărută-mă că pleacă trenul!
- Dacă vreau!
- Cum adică?
- Dacă vreau eu, pleacă trenul! Ce nu înțelegi?!
Și gara aia îmbâcsită râdea odată cu ei...

(...)
Mijloc de august. Zilele se consumau lent. …

Muzică pentru mai târziu

iulie-august

A tresărit. Stropii de ploaie se ciocneau mut de geam. Părul șifonat se zbătea într-o clamă iar ochii încă mai căutau căldura trupului de lângă ea. S-a ridicat. Un pic lascivă, cu toți porii răvășiți și încă savurând liniștea. În cameră mirosea a cafea și-a ciocolată. Cu buze moi, Totolina a zâmbit:
- Cât e ceasul?
- 11.
O mână subțire se întinde sub pătură, leneș.
- Te-ai trezit de mult?
- Nu.
 Nikolai se juca în borcanul de zahăr cu o linguriță.
- Cafea?
- Mmmm.
O coapsă și două călcâie mici evadau acum de sub așternuturi. În dimineața aceea aerul avea gust bun și palmele nu transpirau emoționate. Ca niciodată, Totolina s-a trezit într-o cameră străină unde timpul se evapora.

- Închide ochii!
- De ce?
- Închide ochii!
Cu un zâmbet mare și privire curioasă, Totolina și-a învelit fața în palme.
- Să nu te uiți!

Nikolai a căutat febril prin bagaje, apoi i-a așezat în brațe un disc de vinil.
- Spuneai că e trupa ta preferată.
Totolina împlinise 23 de ani.
- La mulți ani!
A…