Treceți la conținutul principal

Prin telefon se auzeau buzele ei zâmbind


iulie-august

După două săptămâni, cu trupurile amorțite de iubire, cu pielea fierbinte de la prea mult soare, se despărțeau în gară. Pațaikin era nevoit să se întoarcă. Urma să înceapă filmările pentru un mediu-metraj. Totolina avea să mai întârzie o perioadă la mare fără Nikolai.
- Vezi, poate te pupi prea mult cu actrița aia!
- Cine știe?! Dacă tu stai aici...
- Păi și ce să fac? Să mă întorc odată cu tine doar ca să te aștept de una singură până când termini tu filmările? Măcar aici stau cu Tatiana, și mă întorc exact când termini tu de filmat! Să vezi ce neagră am să mă fac! Sâc!
Nikolai o privea cu iubire și ea zâmbea frumos.
- Bine că ai tu timp să te faci neagră!
- Pentru că sunt mai deșteaptă decât tine! De-asta!
- Da? Ia spune-mi, se citește invidia în ochii mei?
- Lasă prostiile și sărută-mă că pleacă trenul!
- Dacă vreau!
- Cum adică?
- Dacă vreau eu, pleacă trenul! Ce nu înțelegi?!
Și gara aia îmbâcsită râdea odată cu ei...

(...)
Mijloc de august. Zilele se consumau lent. Paţaikin aştepta cuminte pe platoul de filmare. Îşi simţea capul greu cât un tanc şi nu mai suporta căldura.
Regizorul nu ştia să se facă înţeles. Nikolai a fost martor la masacrarea unui întreg scenariu de film. Ideile din text erau ucise cu sânge rece şi în locul lor stăteau acum una peste alta o sumedenie de gag-uri care nu se mai lipeau firesc între ele.
Film cu buget redus.
Un cameraman (unicul) cu aceeaşi şapcă neagră îndesată pe cap, mestecând gumă (mereu plictisit, cu o atitudine de om interesant.), şi un sunetist prea puţin experimentat formau echipa.
Paţaikin a hotărât în acea zi să părăsească proiectul.

Totolina umbla prin capul lui...
...0745…
- Ce faci?
- Mă bronzez.
Prin telefon se auzeau buzele ei zâmbind.
- Eu am terminat cu filmul.
- Aşa repede?
- Adică i-am spus regizorului că ies din proiect. Era o porcărie.
- Păi şi ce a spus? Adică nu i-ai dat omului treburile peste cap?
- Nu cred. Păi mai mult am stat pe tuşă. S-au repetat nişte scene, dar de filmat a filmat foarte puţin. Iar cu mine nu a făcut până acum decât o singură scenă din toate. Practic am pierdut trei săptămâni. Plus că filmările se vor lungi şi mai mult decât credeam. Regizorul ăsta habar n-are pe ce lume se află. În fine. I-am spus că ies din proiect. O să îşi găsească pe altcineva, oricum. Nici nu a părut prea dezamăgit. A tras el un pic de mine, dar nu cine ştie ce. Oricum, m-am enervat. Simţem că iese prost şi pe deasupra mai stăteam şi o tonă de timp de pomană. Măcar dacă făceam ceva util... dar veneam la locaţie şi aşteptam cel puţin o oră până să facem ceva. Zilnic. Dar ţi-am mai povestit.
- Ce hipopotam obraznic am eu!... Păi şi atunci nu vrei să vii aici?
- Nu am cum. Încep repetiţiile în teatru peste câteva zile. Nu are rost. Dar aştept să vii tu aici.
- Off...
- Hrrrrmmmmm!
- De ce mârâi ca motanu'?
- Hrrrrrrrrrrrrmmmmmmmmm!
- Măi! Tu nu mă auzi pe mine? De ce mârâi?
- Păi aşa… Că stai pe-acolo cu toţi salvamarii tăi care fac flotări în nisip!
- Care salvamari?
- Ei lasă că ştiu eu! Băieţii ăia care sar de pe dig în apă şi tu faci “maaamăăă”
Prin telefon se auzeau buzele ei râzând.
- Când am făcut eu aşa?
- Când? Mereu faci aşa. Ce? Crezi că eu nu ştiu?
- Băi căpcăunule!
- Nici un căpcăun! Că acum mă supăr! Ia spune: te-ai bronzat frumos?
- Frumos şi uniform. Peste tot.
- Păi normal. Am plecat eu, și gata! Topless! Cel puţin!
- Adică dacă am chef, eu nu pot să fac topless?
- Păi vrei să vin acolo să dau marea în judecată? Să mă bat cu toţi bărbaţii care vor autograful tău!?
- Da!
- Normal. Ce să-i ceri?
- Ameţeală, mă laşi să fac şi eu o baie? Că mi s-a făcut cald tare.
- Da? S-au băgat salvamarii în apă?
- Hrrrmpppfff ce să spun!
- Cu ce eşti îmbrăcată, dacă nu sunt prea indiscret?
- Extrem de sumar. De la distanţă spui că-s goală.
- Fugi şi bălăceşte-te! A, stai! Când te aştept în gară?
- Tu când crezi? Mâine!
- Bine.
- …
- …Ce?
- Te iubesc.

(...)
Şi Paţaikin a aşteptat-o pe Totolina în gară (dar întâlnirea nu poate fi descrisă în cuvinte)...

Comentarii

CELE MAI CITITE FRAGMENTE

Ultima zi din viața lui Nikolai Alexeevik Pațaikin

Ce faci când eşti sec, atunci când eşti doar un perete de care nu se poate agăţa nimic şi sufletul oricât de mult l-ai strivi, nu se lipeşte... (?)  când nu ajută nimic; când simţi cum ţi se prelinge toată carnea sufletului pe podea.. Impasibil. Indiferent dacă cei care îşi fac drum pe acolo te calcă sau te ocolesc.. Eşti instabil emoţional şi aproape că explodezi, dar nu ai peste cine să te reverşi. Râzi isteric la o glumiţă care pe toţi ceilalţi îi amuză (în cel mai bun caz). Caşti gura cât poţi de mult şi te chinui – la fel de isteric – să fii spiritual. Esti singur. Îţi este frică să priveşti în urmă. Acolo, după umăr sunt numai decese. Iubiri moarte, cu ochi migdalaţi, cu mărimi diferite de coapse şi clavicule care au fiecare gustul lor special, inconfundabil. Tot soiul de amintiri care te răvăşesc până la absurditate. Atât de multe mirosuri şi infinit mai multe senzaţii din locurile unde eraţi convinşi că numai voi aţi făcut dragoste. Tot în spatele umărului,

Totolina și Hipopotamul portocaliu

După o vreme începi să te obişnuieşti cu tine, și parcă nu te mai doare la fel de mult. Spectacolul s-a terminat. Felinarele sunt atârnate acum peste reclame, peste stâlpi din beton şi peste tine. Pentru prima oară, în jurul lor nu mai sunt globuri de musculiţe care să îţi amestece privirea şi nu mai sunt nici fluturi de noapte care să danseze tribal. Lumină albicioasă; atât de apatică încât transformă strada într-un culoar de spital. O maşină scârţâie pe zăpadă şi din depărtare pare a fi un scaun cu rotile. Paţaikin păşeşte uşor pe bordura trotuarului şi deşi înfrigurat teribil nu vrea să ajungă acasă. Îl deprimă. Pereţii lui sunt plini de găuri de la şuruburile care înainte susţineau rafturi. Pereţii lui sunt palizi. (Rafturile au fost cumpărate împreună dar când ea a plecat, au rămas doar urmele. Galbenul şters a fost tot ideea ei; spunea că “oferă spaţiu şi nu e nici alb ca la toată lumea”!). În casă mai e un calorifer care nu dă căldură, dar pe care stau mereu t

Iubire duminică dimineața

octombrie-noiembrie Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot. În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fă