Treceți la conținutul principal

Îmbrăţişează-mă-n buze...


Există unele răni pentru care nu s-a inventat încă medicament. E ca atunci când simţi că te ustură undeva înăuntru şi dacă sufletul tău ar avea piele, atunci pielea ar crăpa iar în şanţuri ar creşte buchete de băşici.

2 paşi…
“Totolina!” a gândit Nikolai.
În acel moment i-a sunat telefonul mobil. Mesaj : “Sunt la muncă. Nu pot vorbi. Azi am program scurt. Dă-mi un semn dacă eşti acasă că vreau să vin să îmi iau cizmele când scap”.
Paţaikin s-a oprit în drum. Preţ de câteva secunde a urmărit din priviri silueta care acum se grăbea să prindă un taxi. Nikolai a recitit mesajul. A vrut să o sune dar s-a răzgândit. A lăsat să mai treacă un timp apoi a răspuns scurt: "Poți să vii". Prin urmare avea la dispoziţie 40 de minute să ajungă acasă.

***

Totolina e genul de femeie pe care îţi place să o priveşti pentru că în acele momente ochii nu îmbătrânesc. Uneori stăteau îmbrăţişaţi minute în şir fără să spună nimic şi Paţaikin se întâmpla să mai izbucnească într-un râs surd.
- De de râzi?
- De bine.
Se iubeau cu pielea, cu genele, cu buricele degetelor, ca două măsline lipite una de alta. Aveau palme flămânde şi trupurile – privind – îţi dădeau senzaţia că pornesc din acelaşi trunchi…
- Te iubesc iremediabil!...
- Mulţumesc.
- Bă! Cum adică mulţumesc!?
- A, acum trebuia să zic şi eu că te iubesc, nu?
- Hâmpf!... Nu ştiu, ceva…
- Mai vrei la mare?
- Vreau! Singuri.
- Atunci pentru tine am să arunc lumea afară pe fereastră! Cu totul! Arunc şi fereastra! Dărâm pereţii, dărâm tavanul, tot. Să rămână doar plaja pustie.
Totolina râde:
- Şi noi?
- Noi o să fim nisipul…

***

Din nou în faţa centrului pentru developat fotografii. Paţaikin scoate bonul grăbit. Doamna plinuţă cu părul făcut coc examinează miop bucata de hârtie.
- Angela! Adu' şi mie plicu' făcut pe B-27-color.
Nikolai ia plicul, îl bagă în buzunar şi iese.
Cu privire de copil îşi cercetează ceasul. 14:58. Încă 30 de minute şi Totolina venea să îl vadă. Mă rog…venea să îşi ia cizmele.
Paţaikin urcă în primul taxi.

(15:12 când se descălţa în hol. 15:24 când în casă mirosea frumos şi era cât de cât ordine 15:25 când a intrat în bucătărie să facă un ceai)

Nikolai trăieşte un sentiment pe care nu l-a mai simţit de la 10 ani când aştepta să vină Moşul.
(Hipopotamul vroia tare-tare să-şi vadă gâza.)

În plus, îl bucura gândul de a se uita împreună pe fotografiile abia developate… (La urma urmei, aşa era şi normal, nu?) Ceaiul era acum gata. (Bucăţi de măr cu portocală şi măceşe. Infuzie. Se adaugă două linguriţe de miere de albine.)

Şi aşteaptă.
Aşteaptă.
Nikolai Alexeevik Paţaikin, în bucătărie, cu ceaiul ei preferat gata făcut şi fotografiile lor gata developate, aşteaptă.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

CELE MAI CITITE FRAGMENTE

Ultima zi din viața lui Nikolai Alexeevik Pațaikin

Ce faci când eşti sec, atunci când eşti doar un perete de care nu se poate agăţa nimic şi sufletul oricât de mult l-ai strivi, nu se lipeşte... (?)  când nu ajută nimic; când simţi cum ţi se prelinge toată carnea sufletului pe podea.. Impasibil. Indiferent dacă cei care îşi fac drum pe acolo te calcă sau te ocolesc.. Eşti instabil emoţional şi aproape că explodezi, dar nu ai peste cine să te reverşi. Râzi isteric la o glumiţă care pe toţi ceilalţi îi amuză (în cel mai bun caz). Caşti gura cât poţi de mult şi te chinui – la fel de isteric – să fii spiritual. Esti singur. Îţi este frică să priveşti în urmă. Acolo, după umăr sunt numai decese. Iubiri moarte, cu ochi migdalaţi, cu mărimi diferite de coapse şi clavicule care au fiecare gustul lor special, inconfundabil. Tot soiul de amintiri care te răvăşesc până la absurditate. Atât de multe mirosuri şi infinit mai multe senzaţii din locurile unde eraţi convinşi că numai voi aţi făcut dragoste. Tot în spatele umărului,
4 comentarii
Citiți mai multe

Totolina și Hipopotamul portocaliu

După o vreme începi să te obişnuieşti cu tine, și parcă nu te mai doare la fel de mult. Spectacolul s-a terminat. Felinarele sunt atârnate acum peste reclame, peste stâlpi din beton şi peste tine. Pentru prima oară, în jurul lor nu mai sunt globuri de musculiţe care să îţi amestece privirea şi nu mai sunt nici fluturi de noapte care să danseze tribal. Lumină albicioasă; atât de apatică încât transformă strada într-un culoar de spital. O maşină scârţâie pe zăpadă şi din depărtare pare a fi un scaun cu rotile. Paţaikin păşeşte uşor pe bordura trotuarului şi deşi înfrigurat teribil nu vrea să ajungă acasă. Îl deprimă. Pereţii lui sunt plini de găuri de la şuruburile care înainte susţineau rafturi. Pereţii lui sunt palizi. (Rafturile au fost cumpărate împreună dar când ea a plecat, au rămas doar urmele. Galbenul şters a fost tot ideea ei; spunea că “oferă spaţiu şi nu e nici alb ca la toată lumea”!). În casă mai e un calorifer care nu dă căldură, dar pe care stau mereu t
2 comentarii
Citiți mai multe

Iubire duminică dimineața

octombrie-noiembrie Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot. În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fă
5 comentarii
Citiți mai multe