Treceți la conținutul principal

Cea mai albă noapte din istorie


iulie-august

În scurt timp Tatiana a reușit să-și închirieze o cameră nu foarte departe de terasa la care lucra. I-a luat poate mai multe zile decât s-ar fi așteptat, dar chiria își dorea să fie cât mai mică, pentru ca banii câștigați pe timpul verii să-i ajungă să-și plătească ultimul an de studii la facultate.

Nikolai și Totolina erau singuri. Se întunecase de mult și amândoi stăteau întinși în patul îngust de o singură persoană, fără să spună nimic. Se auzea muzică în surdină de la o terasă de pe plajă; perdelele de la geamuri se legănau ușor în adierea vântului cald de vară iar în cameră mirosea a liliac. Seara se consuma lent.
Totolina își înfășura picioarele în jurul lui Pațaikin, care întors pe o parte, o privea. Nikolai și-a plimbat degetele pe șoldurile ei încet, până când degetele au devenit palmă, iar palma s-a transformat în albie pentru sânul ei stâng. Buzele Totolinei s-au apropiat de ale lui și înainte să-l sărute l-a cuprins în brațe.
- Te vreau!

Universul exista doar pentru ei; micuța cameră cu greu ținea la un loc, între pereții săi subțiri, toate sentimentele care explodau din Nikolai, toate dorințele care evadau din Totolina. Era ca și cum viața abia acum începea să existe.
I-a mângâiat spatele înainte de a-și scufunda mâinile în părul lui și buzele între gât și claviculă. Era unul dintre locurile ei preferate. Nikolai i-a desfăcut ușor nasturii de la bluzița albă, aproape transparentă. Și-au dezvelit trupurile pe rând, mai întâi de haine, apoi de rămășițele unor inhibiții.

Parfumul de liliac s-a ascuns în așternuturi și între trupurile lor care acum se încolăceau precum un șarpe flămând. Într-un dans voluptuos, căutau fiecare fibră a corpului celuilalt. Sărut după sărut, Nikolai a poposit o clipă deasupra șoldului drept, până când Totolina l-a primit între coapse. S-au privit cu sete iar trupurile s-au lipit lent ca două jumătăți de scoică.
Într-o avalanșă carnivoră, Totolina l-a trântit cu dragoste pe Nikolai sub ea. Cu ochii închiși și capul lăsat ușor pe spate, într-un ritm tot mai alert, îl lăsa să-i picteze forma sânilor cu mâna. Tot mai mult și mai repede, până când buzele uscate s-au întâlnit într-un murmur de plăcere. Apoi s-a făcut liniște preț de o secundă - parcă un scurt moment de pauză la final de uvertură.
- Nu te opri!

Au adormit abia când primele urme roz ale răsăritului se chinuiau să lumineze marea. Se auzeau pescăruși țipând în largul cerului și tunete de ploaie care amenințau pescarii. Nisipul purtat de vânt înțepa natura. Cu trupurile goale, aproape îmbrățișate, Nikolai și Totolina zâmbeau în somn.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

CELE MAI CITITE FRAGMENTE

Ultima zi din viața lui Nikolai Alexeevik Pațaikin

Ce faci când eşti sec, atunci când eşti doar un perete de care nu se poate agăţa nimic şi sufletul oricât de mult l-ai strivi, nu se lipeşte... (?)  când nu ajută nimic; când simţi cum ţi se prelinge toată carnea sufletului pe podea.. Impasibil. Indiferent dacă cei care îşi fac drum pe acolo te calcă sau te ocolesc.. Eşti instabil emoţional şi aproape că explodezi, dar nu ai peste cine să te reverşi. Râzi isteric la o glumiţă care pe toţi ceilalţi îi amuză (în cel mai bun caz). Caşti gura cât poţi de mult şi te chinui – la fel de isteric – să fii spiritual. Esti singur. Îţi este frică să priveşti în urmă. Acolo, după umăr sunt numai decese. Iubiri moarte, cu ochi migdalaţi, cu mărimi diferite de coapse şi clavicule care au fiecare gustul lor special, inconfundabil. Tot soiul de amintiri care te răvăşesc până la absurditate. Atât de multe mirosuri şi infinit mai multe senzaţii din locurile unde eraţi convinşi că numai voi aţi făcut dragoste. Tot în spatele umărului,
4 comentarii
Citiți mai multe

Totolina și Hipopotamul portocaliu

După o vreme începi să te obişnuieşti cu tine, și parcă nu te mai doare la fel de mult. Spectacolul s-a terminat. Felinarele sunt atârnate acum peste reclame, peste stâlpi din beton şi peste tine. Pentru prima oară, în jurul lor nu mai sunt globuri de musculiţe care să îţi amestece privirea şi nu mai sunt nici fluturi de noapte care să danseze tribal. Lumină albicioasă; atât de apatică încât transformă strada într-un culoar de spital. O maşină scârţâie pe zăpadă şi din depărtare pare a fi un scaun cu rotile. Paţaikin păşeşte uşor pe bordura trotuarului şi deşi înfrigurat teribil nu vrea să ajungă acasă. Îl deprimă. Pereţii lui sunt plini de găuri de la şuruburile care înainte susţineau rafturi. Pereţii lui sunt palizi. (Rafturile au fost cumpărate împreună dar când ea a plecat, au rămas doar urmele. Galbenul şters a fost tot ideea ei; spunea că “oferă spaţiu şi nu e nici alb ca la toată lumea”!). În casă mai e un calorifer care nu dă căldură, dar pe care stau mereu t
2 comentarii
Citiți mai multe

Iubire duminică dimineața

octombrie-noiembrie Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot. În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fă
5 comentarii
Citiți mai multe